Decizia de a avea un copil – primul copil (si a face ceva in sensul asta 🙂 ) a fost una usoara.
Dintotdeauna mi-am dorit o fetita si dupa ce am trecut de 27 ani am inceput sa simt ca sunt pregatita. Toata sarcina a fost o fericire, am iubit-o din prima clipa in care am vazut-o si ii arat asta in fiecare moment in care am ocazia. Retraiesc copilaria odata cu ea, ma bucur de fiecare cadou primit si momentul cel mai dulce al zilei este dimineata cand ne tinem in brate si ne impartim mii si mii de pupici.
Nu spun ca a fost usor, desi privind in urma, chiar a fost un copil bun. Nu a plans cand i-au iesit dintisorii, nu stiu ce sunt aia colici, nopti albe nu am mai avut din facultate, a mancat orice, nu a facut crize prin magazine si in general este foarte ascultatoare.
Timpul a trecut fara sa putem lua o decizie definitiva. Doream o surioara/un fratior pentru Maria, dar ne era teama sa pornim din nou pe drumul asta minunat, dar solicitant pentru noi. Maria isi exprima permanent dorinta de a imparti jucariile si camera cu un nou membru, inspirata mai ales de vizitele nasilor (care au 4 copii). Am prins curaj si am decis ca este momentul potrivit.
A fost foarte fericita cand a aflat ca va avea un fratior, vorbeste cu el in fiecare zi si il include in planurile ei viitoare.
Viata in 2 a fost frumoasa, viata in 3 este minunata, dar cred ca viata in 4 va fi de vis!
Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, da-mi like pe pagina de Facebook Eco de mic.