Gabriela | Eco de Mic

Concurs de Craciun!

Pe Loredana am cunoscut-o acum doi ani. Ne-am vazut doar de cateva ori in acest timp, dar am pastrat legatura. Prin vara am descoperit amandoua o pasiune comuna – handmade, pictura pe obiecte din lemn/sticla. Ne-am documentat, ne-am sfatuit, am ras, ne-am facut planuri impreuna. Eu am renuntat cand am aflat ca sunt insarcinata, mi-a fost teama sa stau in vaporii de vopsea. Ea a continuat si i-am urmarit din umbra evolutia spectaculoasa. Este un om atat de talentat, ies din mainile ei niste lucruri atat de minunate!

Si ca sa va convingeti, va propun un concurs:

Puteti castiga aceasta cutiuta de bijuterii realizata de Loredana, urmand pasii de mai jos:

Like paginii Eco de Mic
Like paginii Magic Gifts – Cadouri minunate
Sa lasati un comentariu aici pe blog in care sa ne spuneti cui ati oferi aceasta cutiuta minunata (sau v-ati face voua un cadou de Craciun? 🙂 )
(optional) Share la postare, sa poata participa si prietenii vostri la concurs, sau macar sa vada ce minunatii ies din mainile Loredanei.

Va puteti inscrie pana duminica, 17 decembrie; castigatorul va fi anuntat luni, 18 decembrie dimineata (random). Cutiuta va fi expediata prin Posta Romana (doar pe teritoriul Romaniei), speram sa ajunga in timp pana de Craciun.

Mult success!

Later edit:

Felicitari, Meda, nr 2 ti-a purtat noroc 🙂

2 fete Zurli si-o papusa

A venit Mosu’ anul asta incarcat. Si Maria s-a mirat, tot scotand surprize din ghetute. “Cred ca m-a vazut ca am fost cuminte la gradinita! Mi-a adus prea multe cadouri”. Cel mai tare s-a bucurat de un bilet la spectacolul de Craciun “Multumesc, Mos Craciun – Gasca Zurli”. Am primit si eu unul, probabil m-a vazut si pe mine ca am fost cuminte 🙂 .

Prea multe nu stiam de gasca asta pe care o adora toti copiii. Auzisem, in schimb de Mirela Retegan, in alt context, al regimului pe care il incurajeaza si pe care l-am incercat si eu o perioada.

Am plecat sambata seara entuziasmate amandoua, e molipsitoare bucuria ei. Odata ajunse acolo, a negociat si o papusica Zurli. “Uite, Mosu’ ne-a adus biletele, ia-mi si tu ceva acum. Papusica vreau, coronita data viitoare”.

Ne-am asezat cumintele amandoua in sala plina de copii Zurli, parinti si bunici. Am cantat (am descoperit ca stiam multe din cantecele), am dansat, ne-am bucurat si ….am plans. Mi-am sters lacrimile pe furis. Emotionant totul! Inteleg acum de ce vin toti copiii la Zurli si de ce ii incurajeaza parintii. Mirela ne-a multumit si ne-a povestit despre munca ei pe care o face cu atata pasiune si despre dorinta ei de a invata parintii sa creasca copii fericiti. Am zambit, gandindu-ma la numele proaspatului meu blog, ce coincidenta fericita!

Luni dimineata, in drum spre serviciu vorbeam cu prietena mea Diana si ii povesteam ce incantata a fost Maria de gasca Zurli si ce emotionata am fost eu. Am iesit in strada si cine mi-a iesit in cale? (defapt, eu I-am iesit in cale, ea conducea linistita 🙂 ) Mirela Retegan! Am oprit-o, I-am marturisit cat de emotionant a fost pentru mine tot momentul si m-a linistit, e ceva normal, nu sunt singurul parinte care varsa lacrimi la spectacole. Mi-a recomandat sa ascult un cantec, la care si ea plange mereu:

Multumesc, gasca Zurli pentru o seara asa emotionanta!

Multumesc, Mirela Retegan ca nu ai dat cu masina peste mine! 🙂

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, da-mi like pe pagina de Facebook Eco de mic.

Mi-e dor…

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, deci voi spune clar de la inceput. Sunt din categoria aceea care considera sarcina o perioada minunata. Greturi, dureri de spate, analize, nimic nu imi poate umbri bucuria. E o minune ce se intampla in corpul meu si ma bucur de fiecare bataie de piciorus pe care o simt.

Simtiti si voi ca se apropie un dar…nu? Desigur…sunt lucruri de care imi e dor…

Imi este dor de o baie lungaaa lungaaa si fierbinte. Atat de fierbinte incat sa ies rosie si sa simt ca nu mai pot respira. Reuseam, macar o data pe luna, sa prind o ora doar a mea si sa ma rasfat cu o baie fierbinte. Sau macar mai furam cate 15-20 minute pana se plictisea Maria si incepea sa bata insistent la usa si sa ma atraga cu vreun joc nou descoperit sau sa ma cheme sa imi arate vreun desen.
Imi este dor sa imi iau fetita in brate. Sa dansez cu ea, sa ne pupam si sa radem. De cand am aflat ca sunt insarcinata am evitat sa mai ridic greutati, iar douazeci si un pic de kilograme ale ei cu siguranta depasesc limita admisa in situatia data. Mai cobor la inaltimea ei sa ne dragalim cand are pofta, sau se ridica ea pe pat/scaun sa ne putem tine in brate strans strans cateva secunde cand simtim nevoia.
Imi este dor sa dorm cu ea. Nu ca m-as odihni cu adevarat, somnul cu Maria este o aventura. Picioare in cap, coate in burta, papusi peste tot. Doarme singura in camera, dar noaptea cand se mai trezeste ne striga. Si ma uit cu jind la sotul meu cand isi ia perna si merge sa se cuibareasca langa ea. “Ti-e dor sa dormi cu ea, asa-I?” m-a intrebat aseara. Da, mi-e dor. De asta ma trezesc dimineata cu 10 minute mai devreme, ma bag langa ea in pat si pana se trezeste o tin in brate, o mangai si o pup in liniste.
Imi este dor sa beau o cana de vin fiert in varf de munte. Stiu ca este interzis alcoolul in timpul sarcinii. Am mai ciupit pe timpul verii cate o gura de bere si simt deja, acum ca se apropie Craciunul, mirosul de vin fiert si scortisoara. Sper sa fie si zapada, de la mama din curte se vede in departare un deal. Si promit sa imi aleg canuta cea mai mica 🙂 .
Imi este dor sa mananc un ou fiert moale sau un ou ochi. Fructul interzis? Cam asa, in cazul meu. Nu am vreo pasiune deosebita pentru acest aliment. Dar aleg intotdeauna oul ochi, nu omleta.
Imi este dor de o plimbare lunga si de un masaj. Plimbarile lungi sunt permise, chiar recomandate in timpul sarcinii. Din pacate, vremea nu prea ma ajuta, iar perioada urmatoare se anunta temperaturi si mai scazute. Ador senzatia resimtita dupa o zi lunga in care am mers cel putin 7-8 kilometri si ma rasfat cu un masaj ( aici gasiti si o recomandare) care imi pune in miscare toti muschii.

Stiti acum ce voi face dupa ce nasc, nu?

Imi voi tine in brate baietelul, si o sa uit de tot ce mi-a fost dor in ultimele 9 luni 🙂 .

Astept sa imi impartasiti si voi de ce v-a fost dor sau ce v-a lipsit in timpul sarcinii.

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, da-mi like pe pagina de Facebook Eco de mic.

Eu cum nasc?

Am fost aseara la conferinta “Tu cum nasti?“.

Probabil va intrebati ce am cautat acolo. Deja am nascut o data, se presupune ca ar trebui sa stiu cum se face. Asa e, decizia era deja luata. Am mers pentru ca unul din prezentatori a fost Anca Leibovici, verisoara mea. Ii urmaresc activitatea, imi place ce scrie si cum scrie si imi doream tare mult sa o vad live in cadrul unei astfel de prezentari. Ne-a povestit despre proiectul ei Born Abroad, 11 povesti minunate ale unor mamici romance care au nascut inafara tarii. Abia astept sa le citesc pe toate.

Dl Dr Silviu Istoc (Medicover) ne-a vorbit despre nasterea naturala vs nasterea prin cezariana – a comparat nasterea cu urcatul pe munte si avem doua variante: pe jos sau cu telecabina 🙂 ; Ramona Rosu (Fiziokinetoterapeut, Educator Prenatal) ne-a vorbit despre pregatirea fizica si emotionala din timpul sarcinii, iar Dna Dr. Ruxandra Plesea (Medic diabet si boli de nutritie) despre alimentatia din timpul si dupa sarcina.

Spre deosebire de prima sarcina, in sarcina nr 2 nu am fost asa atenta la ce si cat mananc. Am mancat normal, ce, cand si cat am dorit, am poftit la mult dulce (chiar credeti? 🙂 ) si nu prea am tinut cont de nicio restrictie, dieta sau recomandare. Dar dupa ce am ascultat-o pe dna dr Ruxandra Plesea mi-am propus ca perioada ramasa sa fiu mai atenta si sa am mare grija la ce mananc, sa ii dau lui bebe ce are nevoie, nu sa imi satisfac eu poftele de ciocolata, shaorme, cartofi prajiti sau alte prostii. Si un alt aspect foarte foarte important, trebuie sa avem multa grija dupa nastere la alimentatie, mai ales daca alaptam. Foarte sanatos + vitamine!

Recunosc ca m-am dus putin cu inima stransa dintr-un anumit punct de vedere. Eu am nascut prin cezariana. Dar au trecut deja 5 ani jumatate, deci nu ar fi fost un impediment daca as fi decis acum sa urc muntele 🙂 . Ma asteptam ca argumentele aduse de dl dr Silviu Istoc sa ma puna pe ganduri, sa cantaresc si sa analizez optiunea de a naste natural de data aceasta. Dar am plecat mai convinsa ca oricand sa nasc prin cezariana si al doilea copil. Prezentarea a avut un impact emotional ridicat asupra mea; dl dr era de garda cand am mers eu la 5 saptamani de sarcina pentru confirmare. Deci a fost prima persoana care l-a vazut pe bebe, in forma lui milimetrica din acele momente.

Mi-a placut foarte mult si ideea organizatorilor. S-au oferit 3 vouchere pentru recoltare celule stem (tombola) si o pompa de san Spectra. Fericita castigatoare a pompei Spectra s-a asezat pe scaunul norocos, cu un biletel castigator plasat sub scaun inainte de inceperea conferintei.

A fost o seara foarte placuta si am plecat cu multe informatii noi. Multumesc Anca pentru invitatie!

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, da-mi like pe pagina de Facebook Eco de mic.

Insarcinata si nelinistita

Toata lumea spune ca sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Asa este, daca te gandesti la toate beneficiile pe care le aduce. Toata lumea iti face poftele, tenul si parul iti stralucesc mai tare ca niciodata si tu te bucuri de minunea care creste in burtica.

Dar este si o perioada in care viitoarea mamica isi face mii si mii de planuri, mii si mii de ganduri despre ce va fi, cum va arata micutul/micuta, cum/daca se va descurca in primele zile (mai ales daca vorbim de prima sarcina) si daca va reusi sa fie cea mai buna mama pentru puiul ei. In general gandurile acestea apar dupa primul trimestru, in care principala grija este ca totul sa fie bine si sa treci peste aceasta perioada.

Saptamana 22!

Nici nu stiu cand a trecut! A fost categoric mai usor decat la prima sarcina. Nu ca as fi avut o sarcina grea la Maria, dar acum greturile au fost mult mai rare si deja stii la ce sa te astepti la a doua sarcina. In plus, grijile si gandurile s-au mutat usor usor in alte directii.

Cu Maria am esuat la capitolul alaptat. Recunosc ca nu m-am documentat foarte mult inainte, era un domeniu total nou si cred ca la momentul respectiv am facut tot ce puteam face…ceaiuri, pompe, am evitat biberonul. Cu toate astea, nu am avut lapte. Stiu, stiu…toate mamicile au lapte. Nu stiu unde am gresit. Dar stiu clar ca de data asta voi incerca mai mult. Voi cumpara o pompa cu care nu pot da gres si voi apela la un consultant in alaptare de fiecare data cand voi simti ca nu este ok.

O alta preocupare in aceasta perioada este documentarea si aprovizionarea cu scutece textile. Am auzit de ele acum cativa ani, cand ma luptam cu o iritatie permanenta de scutec cu fetita. Era deja mare, asa ca solutia la acel moment a fost sa ne imprietenim cu olita.

Va intrebati probabil deja (stiu ca multe din prietenele mele cu care am discutat deja au facut-o) ce sunt scutecele textile. Nu, nu sunt pelincile acelea cu care ne-au crescut parintii nostri :). Sunt ca si aspect identice cu scutecele de unica folosinta pe care le luam din supermarket. Diferenta consta in material si faptul ca dupa ce il folosim nu il aruncam la gunoi (si arata incredibil vara pe niste bulane de bebel!). Avantajele lor sunt multiple, o sa va povestesc in detaliu intr-un articol viitor (later edit: aici)

Acestea sunt cele doua preocupari ale mele in saptamana 22: alaptarea si scutecele textile. Va tin la curent cu victoriile noastre! Tineti-ne pumnii!

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, aboneaza-te la newsletter sau da-mi like pe pagina de Facebook Eco de Mic.

Vine bebe 2!

Decizia de a avea un copil – primul copil (si a face ceva in sensul asta 🙂 ) a fost una usoara.

Dintotdeauna mi-am dorit o fetita si dupa ce am trecut de 27 ani am inceput sa simt ca sunt pregatita. Toata sarcina a fost o fericire, am iubit-o din prima clipa in care am vazut-o si ii arat asta in fiecare moment in care am ocazia. Retraiesc copilaria odata cu ea, ma bucur de fiecare cadou primit si momentul cel mai dulce al zilei este dimineata cand ne tinem in brate si ne impartim mii si mii de pupici.

Nu spun ca a fost usor, desi privind in urma, chiar a fost un copil bun. Nu a plans cand i-au iesit dintisorii, nu stiu ce sunt aia colici, nopti albe nu am mai avut din facultate, a mancat orice, nu a facut crize prin magazine si in general este foarte ascultatoare.

Timpul a trecut fara sa putem lua o decizie definitiva. Doream o surioara/un fratior pentru Maria, dar ne era teama sa pornim din nou pe drumul asta minunat, dar solicitant pentru noi. Maria isi exprima permanent dorinta de a imparti jucariile si camera cu un nou membru, inspirata mai ales de vizitele nasilor (care au 4 copii). Am prins curaj si am decis ca este momentul potrivit.

A fost foarte fericita cand a aflat ca va avea un fratior, vorbeste cu el in fiecare zi si il include in planurile ei viitoare.

Viata in 2 a fost frumoasa, viata in 3 este minunata, dar cred ca viata in 4 va fi de vis!

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, da-mi like pe pagina de Facebook Eco de mic.