Ce schimbari apar in viata de cuplu dupa aparitia copiilor?

“Cum va arata bebelusul meu?”, “Cum ma voi descurca?”, “Va avea colici, va dormi noaptea, voi alapta?” sunt cateva din sutele de intrebari pe care si le pun viitoarele mamici in timpul celor 9 luni de sarcina. Unele din ele merg si mai departe si se intreaba “cum va afecta aparitia bebelusului relatia de cuplu?” Pentru ca un lucru este cert: odata cu aparitia bebelusului, viata voastra se va schimba radical. Nu doar programul de somn. Vei fi “legata” pentru urmatoarele luni de omuletul care va depinde de tine 100%, mai ales daca alaptezi. Si clar, vei renunta la multe din activitatile pe care le faceai inainte. Noi doi se va transforma din sot – sotie in mama – bebe.

Cumparaturi? Online, sau cu sotul pe whatapp, trimitandu-ti zeci de poze cu cerealele sau detergenti, desi tu nu ai schimbat marcile de ani de zile. 🙂

Plimbari prin parc? Daaaa, in sfarsit nu trebuie sa mai impingi tu la carut! Si noroc ca doarme bebe la aer, mai puteti schimba si voi doua vorbe.

O iesire la restaurant? Cand mai creste, mergeti la petreceri aniversare cu clovni si alte personaje.

O vacanta? Ce bine ca stau parintii la casa! Si mama gateste asa bine! Putem in sfarsit sa lasam copilul cateva ore si sa plecam…oriunde, doar noi doi!

Gluma sau nu, cam asa a fost la noi. Eram obisnuiti sa facem totul impreuna. Am facut si o forma usoara de depresie imediat dupa nastere, tocmai pentru ca am realizat ca nu vom mai avea timpul nostru. Am vorbit atunci cu sotul meu despre asta si m-a asigurat ca totul va fi bine si ca viata va fi si mai frumoasa in noua formula. Si a avut dreptate, acum facem totul impreuna, in 3. 🙂

In primele luni dupa nasterea fetitei m-a ajutat foarte mult. S-a ocupat de cumparaturi singur, a stat cu fetita cand aveam eu ceva de rezolvat, m-a sustinut si m-a lasat sa iau decizii singura, atunci cand eram asaltata cu sfaturi din toate directiile. A stat departe de scutece:) si s-a ferit sa doarma cu ea in pat. Nopti pierdute nu prea au fost, i-a placut somnul de mica. Dar sotul se trezea de fiecare data cand o auzea plangand, inaintea mea de cele mai multe ori. Nu I-a placut deloc formula in care el scotea copilul in parc si mami ramanea acasa la curatenie sau mancare. Cum ziceam mai devreme…totul impreuna. Toti 3 in parc, toti 3 la bucatarie, toti 3 cu mopul.

Dar experientele sunt diferite de la cuplu la cuplu. Am scris povestea trista a Alexandrei intr-un articol anterior (aici). Am facut un brainstorming cu cateva prietene pe subiectul asta, vedeti mai jos ce schimbari au aparut in vietile de cuplu dupa aparitia primului bebe:

Madalina: Eu am avut ajutor: soacra si sotul . Soacra ma ajuta ziua, cat era sotul la munca. Seara spalam fetita cu sotul. Dupa botez , soacra a plecat si am ramas amandoi cu fetita. De regula, fata dormea singura iar noi impreuna. Dupa ce o culcam pe ea seara, mai stateam de vorba, mai faceam planuri. Noi in perioada aceea eram si cu amenajatul noului apartament in care ne-am mutat, ne alegeam faiata, gresia, mobila etc. In noptile in care se trezea des ma duceam eu la ea si ramaneam peste noapte. In noptile din weekend, mai dormea el cu ea ca sa ma pot odihni si eu. Daca inainte faceam aproape totul impreuna, de cand a venit fetita pe lume ne-am mai impartit sarcinile. Nu mai mergem impreuna la cumparaturi. Merge sotul singur, eu ii fac doar listele. De lapte paf, pampersi si servelete umede se ocupa el. Cand ii zic ca nu prea mai sunt scutece, imi raspunde: “Stiu, am eu grija. Deja am dat comnda.”. 🙂

Diana: Primele luni dupa nasterea copilului au fost departe de ceea ce visam in timpul sarcinii pentru cuplul nostru. Oboseala, grija permanenta pentru cel mic, adaptarea la noul stil de viata ne-au pus in fata unor situatii limita. Totodata, implicarea activa a tatalui in ingrijirea bebelusului, desi este un lucru minunat, a venit la pachet cu opinii diferite si situatii conflictuale. Intimitatea a avut si ea de suferit, somnul avand prioritate de fiecare data cand bebelusul ne lasa putin timp liber. 🙂 Toate asteptarile mele despre raiul in 3 dupa nastere s-au dovedit a fi nerealiste. Insa cu rabdare, comunicare si toleranta incercam sa croim un drum catre o viata de familie armonioasa. Am descoperit un exercitiu minunat, pe care il recomand oricui in momentele delicate. Sa nu uitam ce ne-a adus impreuna si de ce am  ales sa aducem pe lume o minune de pui de om..

Loredana: Ne-am cunoscut la serviciu. Eu tanara (22 ani), el matur (31). Love at first sight, la un an dupa am ramas insarcinata. Relatia de cuplu nu s-a schimbat deloc, doar ca au aparut anumite restrictii. Ne-am casatorit cand avea fetita un an jumatate, la scurt timp dupa I-am facut si o surioara. In ceea ce priveste implicarea tatalui, nu puteam cere mai mult. Tatal model: m-a ajutat foarte mult: schimba scutece, facea baita etc.

Meda: La inceput am dormit eu cu fetita in pat, sa imi fie mai usor cu alaptatul. Primind sfaturi din toate directiile, am incercat sa o culcam singura in patut, fara prea mult success inca, asa ca am luat-o cu noi in pat. Se trezea din ora in ora, deja eu nu o mai auzeam. Dormind cu noi in camera, momentele de intimitate, dragalaseniile noastre de dinainte au disparut. Sotul meu m-a ajutat foarte mult la inceput si cu baita, finetea si grija pentru fetita au facut-o sa ii placa apa asa de mult, e foarte fericita in apa si acum. 🙂

Cristina: Noi am avut mare noroc cu mama. Venea la cateva zile si dormea cu bebe, asa reuseam si noi sa mai petrecem timp impreuna, sa iesim in oras in weekend si sa dormim impreuna. La inceput a fost foarte greu, a avut colici si faceam cu randul noaptea sa putem rezista. Ne certam mai des mai ales cand era ceva in neregula cu bebe, ne speriam si ne certam de la stress, oboseala. Acum il iubim mai mult pe el decat intre noi. Si oricat de greu a fost, I-as face un fratior/o surioara imediat. 🙂

 

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, aboneaza-te la newsletter sau da-mi like pe pagina de Facebook Eco De Mic.

 

 

 

 

 

 

(Visited 1 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Ce schimbari apar in viata de cuplu dupa aparitia copiilor?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *