Cele cinci limbaje ale iubirii

limbaj iubire

Una din cele mai bune carti citite in ultimii ani. De fapt, una din cele mai bune carti citite ever. O adevarata revelatie!

As recomanda aceasta carte – Cele cinci limbaje ale iubirii (Gary Chapman) – oricarui cuplu, indiferent daca sunt sau nu probleme de comunicare sau alta natura. Desi banal si atat de logic, continutul cartii te socheaza si ai multe momente de “aaaaa”, “aha” si “wow” cand o citesti.

Gary Chapman sustine ca toate discutiile ce apar intr-un cuplu se datoreaza in mare parte faptului ca cei doi vorbesc limbaje diferite. Sau altfel spus, el vorbeste in chineza, tu ii raspunzi in engleza.

Care sunt aceste cinci limbaje ale iubirii? Sa le luam pe rand!

Primul limbaj al iubirii: cuvintele de incurajare

Partenerul are nevoie constant sa ii arati ca il apreciezi. Sa observi ca a fost la coafor, sa ii apreciezi reusitele profesionale, sa ii apreciezi mancarea atunci cand gateste. Pentru o persoana care vorbeste fluent acest limbaj, un compliment de genul “Esti foarte frumoasa azi!” poate face minuni! Are un hobby? Incurajeaza-l sa il urmeze!

Al doilea limbaj al iubirii: timpul acordat

Partenerul are nevoie de tine fizic. Sa il asculti, sa mergeti impreuna la o plimbare in parc, sa il suni atunci cand esti departe de casa. Sa petreceti timp de calitate impreuna. Deci nu butonezi telefonul in timp ce partenerul iti povesteste despre cum I-a fost ziua.

Al treilea limbaj al iubirii: primirea de daruri

Cel mai simplu dintre cele cinci, trebuie doar sa ii faci mici surprise partenerului. Flori, ciocolata, o felicitare. Sau o excursie la Londra daca stii ca asta isi doreste mult si iti permiti 🙂

Al patrulea limbaj al iubirii: serviciile

Aproape la fel de usor de inteles ca limbajul cadourilor, limbajul serviciilor implica un ajutor constant oferit partenerului. Fie ca e vorba de spalat vasele, dus gunoiul, pregatit cina, cumparaturi, schimbat scutecul bebelusului, acest limbaj se refera la lucrurile pe care partenerul se asteapta sa le faci pentru el/ea.

Al cincilea limbaj al iubirii: mangaierile fizice

Partenerul cauta in permanenta apropierea fizica. Imbratisari, saruturi, mangaieri. Si sex.

Odata inteles acest aspect si descoperit care este limbajul personal si limbajul partenerului, lucrurile sunt pe jumatate rezolvate. Exista si persoane bilingve, care au ca limbaj al iubirii o combinatie din cele cinci descrise mai sus.

Pe tot parcursul cartii, Gary Chapman descrie un concept interesant. Rezervorul iubirii. Acel barometru care inregistreaza valori maxime atunci cand ne simtim iubiti si valori minime atunci cand partenerul nu ne vorbeste pe aceeasi limba.

La fel de interesant este si capitolul in care vorbeste despre indragostire. Despre fluturii din stomac si nebunia pe care le traiesti atunci cand lumea iti este data peste cap. Aceasta etapa (indragostirea) dureaza in medie doi ani.

Vestea proasta este ca nu poti alege de cine sa te indragostesti, dar poti alege pe cine sa iubesti (vestea buna 🙂 )

Eu am imprumutat cartea de la o prietena care mi-a recomandat-o ca fiind wow. Si dupa ce am citit-o am descoperit ca o aveam si eu in biblioteca si pe lista de citit pentru urmatoarea perioada. Nu stiu cum am ramas cu impresia ca eu aveam acasa Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, de acelasi autor. A fost o coincidenta draguta, pentru ca e o carte pe care chiar imi doresc sa o recitesc in viitor.

Tu stii care este limbajul tau? Mi-ar placea sa revii cu un feedback dupa ce citesti cartea!

Ganduri bune! Gabi

(Visited 32 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *