Jurnal De Dieta – Ce Faci Cand Simti Ca Nu Mai Poti?

jurnal de dieta

A trecut deja o luna de cand am acceptat provocarea nutritionistei mele Carmen Tenescu: 10 kilograme in 100 zile! Simt ca sunt pe drumul bun, kilogramele incep sa ma paraseasca, unul cate unul.

As minti sa spun ca nu au fost tentatii in aceasta perioada, dar le-am facut fata cu bine. Asta pana in ziua 28. Ca leul in cusca am fost o zi intreaga! As fi mancat oricat, orice. Nici de Pasti nu m-am luptat cu asa ispite. Covrigeii aia banali ce stateau cuminti in dulapul cu paine erau mai atragatori ca orice mancare din lume.

“-Carmen, as manca! Orice!” i-am scris.

“-Mananca! Gusta ceva dulce, putin. Sau bea o limonada! Ai o zi proasta. Accepta si treci mai departe, vor mai veni! Maine te vei simti mai bine, o sa vezi!”

Si asa a fost. Am rontait in ziua aia ceva prostioare, am acceptat ca am o zi proasta si am fost increzatoare.

Indiferent ce dieta alegi sa tii, dieta Rina, dieta daneza, Dukan, disociata sau poate fix la fix, momente ca acestea vor veni. Important este sa poti gestiona momentul si sa nu renunti.

Sunt critice momentele acestea. Pot insemna sfarsitul dietei daca nu sunt gestionate corect.

Si daca tot am pomenit de aceste diete, eu va marturisesc ca nu sunt mare fan. Am intalnit persoane care au avut rezultate bune cu ele, dar eu cred cu tarie ca un stil de viata sanatos e intotdeaua alegerea corecta atunci cand vrei sa dai jos cateva kilograme.

Trebuie sa identifici care sunt greselile alimentare ce te-au adus aici si sa incepi sa faci schimbarile necesare. Mancatul la ore tarzii, portiile mult prea mari, dulciurile in exces, produsele de panificatie, mancarea de tip fast food. Sunt doar cateva exemple, fiecare isi cunoaste obiceiurile alimentare (nu tocmai sanatoase).

Incepe prin a arunca/dona tentatiile si aprovizioneaza-te! Cu fructe, legume, carne slaba, lactate. Si spor la cratita! Va fi greu la inceput, de asta e bine sa ai pe cineva alaturi.

Ispite vor mai fi cu siguranta, dureaza luni de zile pana cand organismul uita de obiceiurile proaste pe care le aveai inainte de a incepe dieta.

Ce poti face cand simti ca nu mai poti?

La prima intalnire, Carmen mi-a spus: cand ti-e foame sau ai manca ceva, rontaie legume crude: morcovi, ardei. Nu a fost cazul. Pentru ca nu prea imi plac. Si pentru ca am alta gustare pentru momentele astea: gulii. Daca va plac, incercati! 🙂

Gandeste-te ce iti place sa faci. Sa alergi, sa mergi la inot, la sala, orice! Ajuta de doua ori: sa slabesti si sa te mentii optimista! Si masajul ajuta mult in aceasta perioada. Miscarea este prietenul tau numarul unu in lupta cu kilogramele.

Cand pornesti lupta cu kilogramele trebuie sa te inarmezi cu rabdare. Multa rabdare! Pentru ca nu vor disparea peste noapte. In timp s-au depus, in timp vei scapa de ele. Nu exista dieta rapida sau dieta minune!

Si, cel mai important lucru, sa nu cedezi in fata primei ispite. Eu sunt pofticioasa de fel. Si daca am pofta de ceva, gust. Atentie! Gust! Sa nu dati vina pe mine ca v-am spus ca e ok sa mancati o galeata de inghetata! 🙂

Ai mai putea face o baie lunga cu spuma, o plimbare prin parc sau sa mergi la cumparaturi cu prietenele. Daca ai vreun hobby, poti sa iti petrece cateva ore facand ceva ce iti place.

Si pentru ca stiu cateva mamici care mi-au urmat exemplul si au pornit lupta cu kilogramele, va intreb: voi ce faceti cand simtiti ca nu mai puteti?

Despre dieta am mai scris aici:

Ziua in care am acceptat ca sunt grasa

Jurnal de dieta – Prolog

Jurnal de dieta – 3 pasi pentru succes

Jurnal de dieta – 7 reguli de aur

Jurnal de dieta – 5 trucuri cum sa nu te ingrasi in concediu

Jurnal de dieta – Punct si de la capat. Cu Carmen Tenescu

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, aboneaza-te la newsletter sau da-mi like pe pagina de Facebook Eco de Mic.

 

 

(Visited 120 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *