Viata de familie nu este pentru toata lumea….

Vad mamici pe Facebook care povestesc cum se trezeau sotii lor cand ele erau insarcinate si aveau pofte noaptea si mergeau sa le caute nu stiu ce in tot orasul. Mie sotul meu nu mi-a cumparat nimic, eu aveam frigiderul gol mereu. Daca imi era foame sau pofteam la ceva, trebuia sa merg sa imi cumpar singura sau sa rog pe altcineva sa ma ajute cu cumparaturile (de la 5 la 6 luni am stat doar in pat, am avut risc crescut de pierdere sarcina).

Atunci a inceput cosmarul meu, atunci am simtit ca nu il cunosc pe omul de langa mine. Am fost iubiti in liceu, am plecat la facultate impreuna. Cativa ani ne-am despartit, dar reveniti in orasul natal, maturi (credeam eu), cu job amandoi, ne-am regasit si ne-am reindragostit. Am facut nunta, mi-a jurat dragostea si nu vedeam atunci niciun motiv sa nu fim fericiti toata viata. Copii ne doream amandoi, inca din liceu vorbeam despre asta. Asa ca a fost o bucurie imensa cand am aflat ca Dumnezeu ne va darui o fetita.

Pleca dimineata, venea seara. Ca sa nu il deranjeze noaptea fetita, am decis sa dorm eu cu ea in alta camera. Singurul lucru de care ma invinovatesc acum dupa atatia ani, trebuia sa dormim toti 3 in aceeasi camera. Timp de 6 saptamani, ne-am vazut cateva ore dimineata, asta daca nu pleca inainte sa ne trezim noi. Nici energie sa ii reprosez ceva nu aveam…nu dormeam deloc noaptea, fetita avea colici, iar alaptatul a fost o provocare pe care nu am trecut-o cu brio. La fel ca in perioada sarcinii, pentru cumparaturi trebuia sa apelez la altii. Pampers, lapte praf, mancare pentru mine, nu l-a interest daca am nevoie de ceva….

Nu s-a implicat deloc. Nu s-a trezit o singura data noaptea sa vada de ce urla fata, nu I-a schimbat un pampers, nu a spalat-o, nu a plimbat-o. Nimic!

Epuizata si dezamagita, i-am facut bagajul. A fost o decizie dureroasa, dar necesara. Mi-a fost greu o perioada, dar cu el in casa imi era de mii de ori mai greu. Au urmat cativa ani de cosmar. Viata mea s-a impartit intre bucuria de a creste o minune de copil si lupta dusa cu el pentru divort, procese pentru pensii alimentare, programe de vizita. Nu am avut nicio pretentie, l-am lasat sa vada fata cand a dorit, tot sperand sa se apropie de ea si sa se implice in viata ei.

Acum, dupa aproape 4 ani, sunt bine. Am cel mai minunat copil, ea este universul meu. Ma bucur ca datorita fetitei mele am realizat ce om aveam langa mine, ea nu merita un asemenea tata. Merita sa fie iubita si sa fie pe locul 1 in viata parintilor ei. Sper sa inteleaga cand creste toate aceste lucruri, pentru ca nu o voi minti. Asa este el, un om slab, incapabil sa fie parinte si sot, ea nu are nicio vina, nu din cauza ei este el asa…

Incerc acum sa imi amintesc un moment frumos petrecut impreuna…nu reusesc. A reusit sa imi ia tot, dar mai ales increderea in barbati. Da, ma gandesc uneori ca viata mi-ar fi mai usoara cu cineva langa mine. Sa ma simt din nou iubita si sa iubesc si eu. Dar nu pot, nu sunt pregatita inca. Am parintii alaturi, care ma ajuta si minunea asta de copil pe care o iubesc cu toata fiinta mea.

Scriu si plang. Este povestea Alexandrei. O fata minunata care a avut ghinionul sa dea peste un om nepregatit pentru viata de familie.

Mi s-a sugerat sa scriu un articol despre schimbarile ce apar in viata unui cuplu dupa aparitia primului copil. Am lansat provocarea mai multor prietene. Ma asteptam, naiva, la povesti minunate despre tati-eroi care schimba pampers si plimba noaptea copiii prin casa, sa se poata odihni si mami putin. Revin curand cu articolul si cu povestile prietenelor, cu final fericit.

Povestea Alexandrei nu este unica, sunt convinsa ca se regasesc in ea si alte mamici care au trait experiente asemanatoare. Fiti puternice si cresteti-va frumos copilasii!

 

Daca ti-a placut articolul si vrei sa fii notificat cand postez altele noi, aboneaza-te la newsletter sau da-mi like pe pagina de Facebook Eco De Mic.

 

 

3 thoughts on “Viata de familie nu este pentru toata lumea….”

  1. Bine ca a avut curajul sa faca pasul asta,greu…Majoritatea raman intr-o relatie…doar de dragul copilului…sa aibe un tata…chiar daca rolul asta nu il merita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *